În situații rare, patologia poate debuta mai târziu în viața de adult, fiind favorizată de anumite fluctuații hormonale așa cum este perioada de sarcină în cazul persoanelor de sex feminin.
După stadiul de evoluție în care se află și severitatea manifestărilor asociate, keratoconul poate fi clasificat după cum urmează:
- Keratoconus ușor <48D
- Keratoconus mediu 48-54D
- Keratoconus sever >54D
Cauze keratocon
Componenta ereditară este întâlnită în 6 până la 8% dintre pacienții diagnosticați cu această patologie (defecte calitative ale fibrelor de colagen care intră în alcătuirea corneei care sunt moștenite de la părinți) însă nu sunt de neglijat nici factorii de mediu implicați în apariția keratoconului (expunerea repetată la radiații ultraviolete) sau cei endocrini (variații hormonale specifice sexului feminin și disfuncțiile glandei tiroide).
Stresul oxidativ constituie o altă cauză implicată în deformarea antero-posterioară a corneei. Procesarea anormală a radicalilor superoxizi de către celulele care intră în alcătuirea corneei deformate favorizează acumularea de metaboliti toxici și împiedică desfășurarea proceselor reparative care au loc în mod fiziologic la nivelul ochiului.
Factori de risc keratocon
Principalii factori de risc care predispun la apariția keratoconului sunt reprezentați de către:
- Istoricul familial de keratoconus;
- Traumatizarea corneei prin frecarea repetată și viguroasă a ochilor;
- Anumite patologii genetice de tipul retinitei pigmentare (distrofie genetică a retinei), sindromului Down, Ehlers Danlos sau Marfan;
- Anumite afecțiuni ale tractului respirator care includ astmul bronșic și febra fânului.
Simptome keratocon
Manifestările clinice ale keratoconului sunt deosebit de variabile și de obicei prezintă asimetrie între cei doi ochi, însă la modul general se consideră faptul că afecțiunea se manifestă întotdeauna bilateral. Principalele simptome datorate deformării corneei sunt reprezentate de vederea distorsionată sau în ceață, sensibilitatea crescută la lumina diurnă sau la cea artificială, care îngreunează șofatul pe timp de nocturn, percepția de halouri în jurul surselor de lumină artificială, nevoia de a schimba frecvent ochelarii de vedere, cefalee și disconfort dureros la nivel ocular.
Diagnostic keratocon
Diagnosticarea keratoconului este efectuată de către medicul oftalmolog pe baza informațiilor obținute din anamneză și examenul clinic al pacientului. Examenul oftalmologic implică utilizarea unui topograf corneean pentru estimarea deformării corneei. Tomografia craniană, pahimetria (test pentru evaluarea grosimii corneei) și biomicroscopia (examenul oftalmologic cu lampa luminoasă cu fantă) constituie principalele investigații utilizate de către medicul specialist pentru stabilirea diagnosticului de keratocon.
Examinarea inițială cu ajutorul biomicroscopului se efectuează fără picături, însă pentru obținerea ulterioară a detaliilor este necesară administrarea de picături cicloplegice care determină mărirea pupilei (midriază) și blocarea temporară a mușchiului ciliar al ochiului. Aceste picături pot determina tulburări temporare ale vederii și sensibilitate la lumină, pacienții fiind îndrumați să evite șofatul sau să vină însoțiți la cabinetul medicului oftalmolog.
Tratament keratocon
Tratamentul de primă intenție al acestei patologii implică utilizarea lentilelor de contact rigide gaz permeabile, care mențin mai bine forma corneei în raport cu lentilele moi și îmbunătățesc acuitatea vizuală a pacientului, prin corectarea viciului de refracție. Ochelarii de vedere nu corectează în mod eficient vederea deoarece aceștia nu se pot adapta formei neregulate, conice a corneei.
A doua opțiune de tratament a keratoconului presupune purtarea unei combinații de lentile, o pereche de tip rigid gaz permeabile deasupra unora de tip moale. Lentila rigidă corectează viciul de refracție și este mai bine tolerată de către pacient atunci când este aplicată peste o lentilă moale. Lentilele hibrid combină avantajele unei lentile rigide cu senzația de confort ocular oferită de cele moi, fiind rigidă la periferie și moale spre centru.
Cross-Linking-ul cu riboflavină reprezintă o metodă de tratament non-invaziv care are ca scop încetinirea sau stoparea progresiei bolii prin întărirea țesutului corneean. Acest tip de tratament nu corectează viciul de refracție și nu elimină necesitatea de purtare a lentilelor de contact însă stopează evoluția bolii și previne deformarea suplimentară a corneei.
Intervenția presupune perierea blândă a suprafeței oculare cu ajutorul unei perii epiteliale, urmată de administrarea unor picături cu riboflavină și vitamina B12 și expunerea la lumină UV-A timp de 10-15 minute. Acest procedeu are ca scop consolidarea legăturilor de colagen de la nivelul corneei care au fost slăbite în evoluția keratoconului. După finalizarea intervenției se aplică lentile de contact cu rol de bandaj în faza inițială de vindecare a corneei.
Operație keratoconus
Transplantul cornean reprezintă ultima variantă terapeutică în cazul pacienților care prezintă keratocon în stadii tardive de evoluție cu edem cornean ireversibil, la care nu se poate obține o îmbunătățire a vederii în urma tratamentelor anterior menționate. În timpul intervenției, medicul chirurg oftalmolog substituie întreaga cornee sau o parte a acesteia cu grefa obținută de la un donator. Transplantul de cornee se realizează sub anestezie locală sau generală care asigură un grad sporit de confort pacientul, atât din punct de vedere local, cât și psihic.