Operația de blefaroplastie sau chirurgia pleoapelor

Ce este blefaroplastia

Este o operație minim invazivă care permite îndepărtarea excesului de piele, și uneori a grăsimii, de pe pleoape. Cu ajutorul acestei intervenții chirurgicale este posibilă tratarea imperfecțiunilor legate de vârstă, îmbunătățind astfel aspectul obosit al feței. Privirea își recapătă vitalitatea și expresivitatea, ochii par mai mari, iar fața prezintă un aspect mai tânăr și mai sănătos. În cazurile în care excesul de piele este foarte mare, pleoapele sunt 'căzute' și limitează câmpul vizual superior, blefaroplastia permite și ochiului să-și recupereze funcționalitatea.

Intervenția se efectuează cu anestezie locală și sedare, durează aproximativ o oră și pacientul poate părăsi clinica la scurt timp după operație. Pentru a minimiza riscurile pe care această intervenție chirurgicală le poate avea asupra ochiului se recomandă ca aceasta să fie efectuată de un medic oftalmolog oculoplastic.

În prezent, este una dintre cele mai solicitate operații de estetică facială. Aceasta îmbunătățește pe loc aspectul pleoapelor. Pacientul poate alege să completeze intervenița cu injecții cu toxină botulinică sau microneedling pentru a estompa ridurile din jurul ochilor.

Tipuri de blefaroplastie

  • Pleoapa superioară sau blefaroplastia superioară: are drept obiectiv îndepărtarea oricărui exces de piele și a unei eventuale hernii interne grase.
  • Pleoapa inferioară sau blefaroplastia inferioară: are drept obiectiv îndepărtarea ”pungilor de sub ochi”, strângerea pielii ridate și eventual corectarea văii lacrimilor și a eventualelor cearcăne.
  • Blefaroplastia celor patru pleoape (pleoape superioare și inferioare).
  • Cantopexia: urmărește obținerea ”ochilor de migdală”/ ”foxy eyes”. Medicul oftalmolog oculoplastic ridică și întărește colțurile exterioare ale ochilor.
  • Asocierea cu lipofilling (transferul grăsimilor): umple valea lacrimilor, îmbunătățește troficitatea cutanată a cearcănelor și poate crește volumul pomeților.
  • Completarea cu un mini lifting facial ce tratează ovalul feței și gâtului.
  • Asocierea cu o injecție de botox sau acid hialuronic pentru riduri la doua săptămâni postoperator.

Cui se adresează?

Recomandăm să aleagă acest tip de intervenție persoanele ce doresc să-și îmbunătățească aspectul facial, să-și recupereze funcționalitatea pleoapelor căzute sau să corecteze defectele palpebrale.

Dacă interventia chirurgicala se face doar din motiv estetic, recomandăm să fie efectuată după vârsta de 35 sau 40 de ani, moment în care încep să apară semnele de oboseală și de îmbătrânire a pielii, precum excesul de piele de la nivelul pleoapelor superioare și buzunarele sau excesul de grasime pe cele inferioare.

Dacă intervenția are rolul de a rezolva patologii sau leziuni oculare, se efectuează la orice vârstă. De exemplu, în cazul tumorilor pleoapelor, excesul de piele este îndepărtat pentru a-l plasa în locul în care a fost tumora. Inainte de operatie, dacă pacientul are hipertensiune arterială sau suferă de tiroidă, lipsa lacrimilor, glaucom, diabet sau boli cardiovasculare, este important să se consulte cu medicul oftalmolog specializat în estetica oculară pentru a exclude eventualele complicații.

Oricine dorește să-și îmbunătățească aspectul facial și este în stare bună de sănătate poate fi supus unei blefaroplastii.

Înainte de interventia de blefaroplastie este necesar ca pacientul să se prezinte la o primă vizită la medicul oftalmolog oculoplastic pentru a primi un diagnostic, pentru a afla ce tehnică i se potrivește și a evalua eventualele contraindicații.

Ce presupune operația?

Blefaroplastia este o intervenție chirurgicală minim invazivă și nedureroasă care se efectuează în regim ambulatoriu, cu anestezie locală și sedare pentru ca pacientul să fie relaxat în timpul intervenției. Necesită cunoștințe avansate de anatomie oculară din partea medicului oftalmolog ocuplastic.

Intervenția poate fi de diferite tipuri, în funcție de pleoapa pe care se va interveni (superioară, inferioară sau ambele) sau de tehnica utilizată (transconjunctivală sau subciliară).

Intervenția durează aproximativ o oră. Pacientul poate părăsi clinica după scurt timp de la intervenție și în deplină siguranță.

Perioada postoperatorie și recuperarea

Recuperarea postoperatorie este de regulă ușoară, însă este nevoie să fie luate în calcul următoarele aspecte:

  • În zilele de după operație pot apărea vânătăi, disconfort sau uscarea ochilor.
  • Procesul și timpul de recuperare pot varia de la un pacient la altul și în funcție de tipul de blefaroplastie efectuat (superioară, inferioară sau ambele). Chiar și așa, recuperarea este de obicei destul de rapidă și după câteva săptămâni pacientul își va recăpăta aspectul fizic și va putea reveni la muncă.
  • În perioada postoperatorie, pacientul își poate desfășura activitățile zilnice în mod obișnuit. În prima săptămână este recomandat să nu facă niciun fel de activitate sportivă. Începând cu a doua săptămână, exercițiile fizice pot fi reluate la recomandarea medicului.
  • După operație, o perioadă scurtă de timp, pacientul poate avea vedere încețoșată; va putea citi și folosi dispozitive electronice cu ecran, fără restricții.
  • Recomandăm ca pacientul să conducă doar după ce și-a recăpătat complet vederea.
  • Este indicat ca pacientul să facă plajă doar după ce vânătăile au dispărut. În cazul unei incizii, recomandăm pacientului să meargă la plajă după cel puțin o lună și să folosească întotdeauna protecție solară ridicată.
  • Vor fi necesare controale postoperatorii programate împreună cu medicul oftalmolog ocuplastic.

Întrebări frecvente

Image

Programează-te acum

+40 374 888 777
Când mă pot întoarce la muncă?

Procesul și timpul de recuperare pot varia de la un pacient la altul și în funcție de tipul de blefaroplastie efectuat (superioară, inferioară sau ambele). Chiar și așa, recuperarea este de obicei destul de rapidă și după câteva săptămâni pacientul își va recăpăta aspectul fizic și va putea reveni la muncă.

 

Este nevoie de cel puțin două-trei săptămâni, în unele cazuri mai rare, până la patru săptămâni, pentru ca inflamația, edemul și mai ales vânătaia să dispară, pentru a percepe rezultatele. Din acel moment, cicatricea nu mai este percepută, efectele se mențin pe termen lung și buzunarele de grăsime nu mai reapar în mod normal.

După operație, o perioadă scurtă de timp, pacientul poate avea vedere încețoșată. Va putea citi și folosi dispozitive electronice cu ecran, fără restricții. Este nevoie să treacă 1-2 săptămâni până la utilizarea machiajului sau a lentilelor de contact, în funcție de tipul de blefaroplastie efectuată (superioară sau inferioară). Începând cu a doua săptămână, exercițiile fizice pot fi reluate la recomandarea medicului.

Dacă intervenția se face doar din motiv estetic, recomandăm să fie efectuată după vârsta de 35 sau 40 de ani, moment în care încep să apară semnele de oboseală și de îmbătrânire a pielii, precum excesul de piele pe pleoapele superioare și buzunarele de grăsime pe cele inferioare. Dacă intervenția are rolul de a rezolva patologii sau leziuni oculare, se efectuează la orice vârstă.

Medicul oftalmolog specializat în chirurgie plastică oculară, pe lângă faptul că oferă rezultate cosmetice bune, cunoaște anatomia globului ocular și a pleoapelor și, mai ales, știe să păstreze funcția ochiului. Pentru a minimiza riscurile în timpul intervenției și problemele postoperatorii este important ca această operație să fie efectuată de profesioniști cu cunoștințe medicale și chirurgicale necesare pentru a trata această zonă.

Prețul variază în funcție de tehnica pe care medicul oftalmolog oculoplastic o apreciază ca fiind cea mai potrivită pentru cazul particular al fiecărui pacient. În urma unei consultații inițiale și după efectuarea unor teste de diagnostic se poate crea un buget personalizat. La Dr. Mrini Eye Hospital am dezvoltat diferite opțiuni de finanțare pentru ca toți pacienții să aibă acces la servicii medicale, fără restricții.