Ce este strabismul
Strabismul este o afecțiune oftalmologică care se definește prin lipsa de paralelism a ochilor, în cazul sugarilor și copiilor mici, afecțiunea purtând denumirea de strabism infantil sau congenital.
Strabismul afectează aproximativ 1 din 100 de nou-născuți, putând fi prezent încă de la naștere, însă se poate instala și mai târziu în timpul primilor ani de viață ai copilului. Strabismul la adulți, persistent din perioada copilăriei sau dobândit ulterior în viața de adult, influențează în sens negativ calitatea vieții pacientului atât din punct de vedere social, cât și profesional.
Cauze strabism
Strabismul congenital întâlnit la nou-născut și sugar (strabismul la bebeluși în primele luni de viață) se datorează în marea majoritate a situațiilor unui control cerebral deficitar asupra alinierii corecte a globilor oculari și prezintă evoluție favorabilă, dispărând de la sine odată cu înaintarea în vârstă a bebelușului.
Cazurile de strabism care nu se corectează spontan până la vârsta de 6 luni a sugarului necesită efectuarea unei vizite medicale la medicul specializat în oftalmologie pediatrică pentru stabilirea diagnosticului etiologic al manifestărilor și inițierea tratamentului corectiv.
Strabismul la sugarii cu vârsta mai mare de 6 luni poate fi determinat de existența unui deficit de vedere congenital, cataractă congenitală, malformații ale globilor oculari, patologii ale nervului optic sau ale retinei sau tumori oculare. Strabismul la adulți este în marea majoritate a cazurilor dobândit încă din copilărie, însă există și situații în care lipsa de paralelism a ochilor apare ca urmare a anumitor patologii, reprezentate în mod frecvent de:
- Traumatisme cranio-faciale care implică paralizii ale nervilor oculomotori;
- Accidente vasculare cerebrale, anevrisme, tumori cerebrale;
- Afecțiuni metabolice și endocrine de tipul diabetului zaharat și patologiilor glandei tiroide.
Secundar intervențiilor chirurgicale efectuate pentru tratarea glaucomului, cataractei sau dezlipirii de retină. Mecanismele patologice care determină apariția strabismului, atât la copil cât și la adult, implică o serie de structuri musculare și nervoase de la nivel ocular și cerebral, din care fac parte:
- Musculatura globilor oculari; poziția și mișcările globilor oculari sunt asigurate cu ajutorul a 6 mușchi pentru fiecare ochi în parte: 2 orizontali, 2 verticali și 2 oblici;
- Nervii care asigură transmiterea informației către musculatura ochilor;
- Centrul de control de la nivel cerebral care direcționează mișcarea fiziologică a ochilor.
Factori de risc strabism
Printre cei mai frecvenți factori de risc ai strabismului se regăsesc:
- Ereditatea - mai ales ereditatea viciilor de refracție (miopie, hipermetropie-mai frecvent asociată cu strabismul convergent, astigmatism);
- Afecțiuni ale sistemului nervos central;
- Antecedente neurologice neonatale-prematuritate, meningita, hidrocefalie sau în viața de adult-accidente vasculare cerebrale, anevrisme cerebrale;
- Traumatisme craniene sau ale orbitei;
- Diferența de dioptrii între cei doi ochi;
- Tumori cerebrale;
- Defecte cromozomiale-sindrom Down.
Principalele situații în care se recomandă prezentarea la medicul oftalmolog pentru evaluarea strabismului sunt reprezentate de:
- Prematuritatea copilului sau scorul APGAR scăzut al nou născutului, factori care se asociază în mod frecvent cu retinopatia de prematuritate a cărei evoluție poate include apariția strabismului;
- Lipsa de simetrie marcată, pupila albă, nistagmusul (mișcări pe verticală sau orizontală, involuntare, sacadate ale globilor oculari), diferența dintre dimensiunile corneei sau ale globilor oculari;
- Lipsa interesului față de imagini sau stimuli vizuali, care nu dispare în decursul primelor luni de viață;
- Persistența lipsei de paralelism al ochilor după varsta de 6 luni sau apariția strabismului intermitent după această vârstă;
- Diplopia (vederea dublă) cu puternic impact negativ asupra activităților cotidiene ale copilului și adultului;
- Diminuarea stimei de sine și afectarea calității vieții personale și socio-profesionale ale pacientului.
Simptome strabism
Alături de alinierea incorectă a globilor oculari, persoanele cu strabism asociază diplopie (vedere dublă), percepție în profunzime defectuoasă, clipire frecventă și înclinare a capului pentru îmbunătățirea vederii. În anumite situații, strabismul poate fi observat atunci când persoana își îndreaptă privirea într-o anumită direcție, este obosită sau prezintă stare generală alterată în contextul altor patologii.
În funcție de poziția ochiului deviat, strabismul poate fi:
- Convergent: ochiul afectat este deviat către rădăcina nasului, determinând esotropie;
- Divergent: ochiul afectat este deviat către colțul extern al fantei palpebrale, determinând exotropie;
- Vertical: ochiul deviază în sus sau în jos în raport cu celălalt - hipotropie sau hipertropie.
Pseudostrabismul, cunoscut ca strabism fals, creează impresia de deviere a globului ocular datorită aplatizării rădăcinii nasului și prezenței unui pliu tegumentar (epicantus) în colțul intern al ochiului, care acoperă o parte din sclera oculară (partea albă a ochiului). Pseudostrabismul este mai vizibil atunci când persoana privește într-o parte, caracteristicile fizionomice enumerate creând impresia lipsei de paralelism între cei doi ochi.
În anumite cazuri, strabismul la copil poate fi descoperit tardiv, atunci când cel mic este capabil să le comunice părinților faptul că prezintă dificultăți la citire sau asociază diplopie (imagine dublă).
Diagnosticul de
strabism
Diagnosticul strabismului este stabilit de către medicul specialist oftalmolog sau de oftalmologie pediatrică, cu ajutorul informațiilor obținute din anamneză și examenul clinic al pacientului.
Tratamentul strabismului
Tratamentul strabismului la sugar și copilul mic are ca scop realinierea globilor oculari, prevenirea tendinței de a utiliza un singur ochi și ambliopizarea (lenevirea) celui deviat. Ambliopia este generată de către tendința sistemului nervos central de a ignora semnalul vizual recepționat de la ochiul leneș, suprasolicitând ochiul sănătos pentru a compensa deficitul de vedere cauzat de strabism.
Aceste obiective sunt atinse prin intermediul tratamentului cu picături care conțin atropină sau patch-uri oculare pentru ocluzia ochiului sănătos și stimularea celui afectat sau corectarea dioptriilor în cazul în care lipsa de paralelism a ochilor este însoțită de existența unui viciu de refracție. Corectarea dioptriilor se poate efectua încă de la vârsta de 6 luni a sugarului cu ajutorul unor ochelari de vedere speciali atraumatici, ușor de purtat și bine tolerați de către cel mic.
Operația pentru strabism este rezervată pacienților pediatrici care prezintă disfuncție musculară accentuată, iar deviația globului ocular nu permite utilizarea concomitentă a ambilor ochi. În cazul în care ochii nu se realiniază complet, tratamentul chirurgical poate fi repetat pentru obținerea rezultatelor așteptate.
În marea majoritate a situațiilor se recomandă ca intervenția chirurgicală de corecție să fie efectuată până la 2 ani, deoarece până la această vârstă se definitivează atât vederea pentru fiecare ochi în parte, cât și vederea binoculară (vederea în spațiu).
Strabismul adultului poate beneficia de tratament similar celui disponibil pentru tratarea copiilor cu această afecțiune și include corecția cu ajutorul lentilelor prismatice pentru deviațiile reduse ale globilor oculari sau prin intervenție chirurgicală. Tratamentul chirurgical al strabismului la adult prezintă eficacitate în proporție de până la 90% și poate fi efectuat la orice vârstă cu excepția persoanelor în etate, care asociază multiple comorbidități care implică risc operator major de natură vitală.
Ca și în cazul copiilor, există un număr redus de situații (<5%) în care pot apărea schimbări ale alinierii ochilor după o primă intervenție chirurgicală de corectare a strabismului, fapt care impune efectuarea unei noi operații pentru restabilirea paralelismului ocular.
Recuperarea vederii după operația de strabism este posibilă numai la adulții în cazul cărora strabismul s-a instalat după definitivarea vederii binoculare în jurul vârstei de 7-8 ani. Dacă strabismul s-a instalat înainte de această vârstă (în special la vârsta mai mică de 2 ani), vederea la adult nu poate fi recuperată în urma acestui tip de tratament chirurgical.
În cazul strabismului la copii este important de reținut faptul că:
Diagnosticarea precoce influențează în proporție majoritară rezultatele pe termen lung ale terapiei aplicate și asigură o bună dezvoltare a acuității vizuale a copilului;
Examenul clinic efectuat de către medicul oftalmolog pediatru este esențial pentru stabilirea diagnosticului și instituirea precoce a tratamentului corectiv;
Respectarea programului de vizite stabilite de către medicul oftalmolog este obligatorie deoarece comportamentul vizual al copilului se poate modifica rapid în timpul perioadei de monitorizare a terapiei și necesită ajustare periodică în conformitate cu evoluția afecțiunii.
Intervenția chirurgicală pentru corectarea strabismului atât la copil cât și la adult este stabilită în conformitate cu tipul de strabism, eficacitatea tratamentelor anterioare, vârsta pacientului și starea generală de sănătate a acestuia. În marea majoritate a situațiilor, strabismele adultului de cauză neurologică se corectează chirurgical la un an după instalare, fiecare caz fiind evaluat în amănunt de către medicul oftalmolog înainte de aplicarea acestui tip de tratament.