Nevrita optică: ce este și cum o tratăm

Ce este nevrita optică

Nevrita optică reprezintă inflamația nervului optic implicat în transmiterea informațiilor vizuale de la nivelul retinei către creier. Manifestările clinice asociate în mod frecvent nevritei optice sunt reprezentate de durere în timpul mișcării globului ocular și pierderea temporară a vederii la nivelul ochiului afectat. Patologia este întâlnită mai frecvent la adulți, însă poate afecta și copiii, pierderea vederii cauzată de nevrita optică instalându-se de obicei la câteva zile de la debutul inflamației, cu redobândirea treptată a acesteia în timp de 4-12 săptămâni de la episodul inflamator acut.

Cauze nevrită optică

Cauzele exacte care favorizează apariția nevritei optice nu au fost pe deplin înțelese, însă se presupune că afecțiunea ar fi determinată de infecții sau patologii autoimune cu afectare sistemică, așa cum este cazul lupusului și sclerozei multiple.

Studiile desfășurate până în prezent estimează faptul că aproximativ jumătate din numărul total al persoanelor diagnosticate cu scleroza multiplă prezintă la un moment dat de-a lungul evoluției acestei boli un episod de nevrită optică. Scleroza multiplă constituie o patologie care se manifestă prin inflamația și demielinizarea structurilor nervoase, inclusiv al celor de la nivel ocular, care favorizează apariția disfuncțiilor neurologice și a tulburărilor de vedere.

Neuromielita optică reprezintă o patologie a sistemului nervos central care poate determina apariția inflamației nervului optic și al celor care intră în alcătuirea măduvei spinale. Neuromielita optică este o boală autoimună a cărei manifestări se datorează distrucției progresive a structurilor nervoase de la nivelul organismului ca urmare a acțiunii autoanticorpilor generați de către sistemul imun debilitat (sistemul imunitar atacă celulele sănătoase din organism).

Sinteza de anticorpi îndreptați împotriva unor antigene mielinice (teaca de mielină acoperă nervul optic), inclusiv glicoproteina oligodendrocitară a mielinei – MOG determină apariția unor infiltrate de tip inflamator (nervul optic este inflamat) alcătuite din macrofage, limfocite T și B care favorizează apariția demielinizării nervului optic și a manifestărilor asociate nevritei optice.

Infecțiile bacteriene, așa cum este cazul bolii Lyme, boala ghearelor de pisică (determinată de infecția cu Bartonella henselae) și a sifilisului sau cele virale cauzate de herpes, varicela sau oreion constituie alte cauze care pot declanșa apariția nevritei optice.

Administrarea anumitor tipuri de terapii medicamentoase care includ etambutol (medicament utilizat în protocoalele de tratament ale tuberculozei) și expunerea la metanol conținut în antigel, vopsele și solvenți sunt frecvent asociate cu nevrita optică.

Factori de risc nevrită optică

Principalii factori de risc ai nevritei optice sunt reprezentați de antecedentele personale ale acestei boli, apartenența la rasa albă, sexul (persoanele de sex feminin sunt mai predispuse la apariția acestei patologii), vârsta (nevrita optică se manifestă cu precădere la indivizii cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani) și existența unor mutații genetice specifice la nivelul receptorului pentru IL-2 și IL-7.

Simptome nevrită optică

Principalele manifestări care intră în alcătuirea tabloului clinic evolutiv al pacienților cu nevrită optică sunt reprezentate de: 

  • Dureri oculare care se accentuează la mișcarea ochilor; în anumite situații, durerea poate fi difuză, fiind resimțită de pacient în spatele ochilor; 
  • Diminuarea acuității vizuale care poate prezenta diferite grade de severitate de la caz la caz; în anumite situații cu evoluție nefavorabilă, nevrita optică poate determina pierderea totală și ireversibilă a vederii; 
  • Îngustarea câmpului vizual prin pierderea vederii în periferie sau a celei de tip central; 
  • Pierderea capacității de percepție a culorilor; 
  • Vedere încețoșată; 
  • Fotosensibilitate (sensibilitate la lumină intensă); 
  • Migrene.

Diagnosticul de nevrită optică

Diagnosticul de nevrită optică este stabilit de către medicul oftalmolog prin intermediul anamnezei și al examenului clinic al pacientului care include în mod frecvent un test de reacție pupilară. În anumite situații, medicul specialist poate recomanda efectuarea unor investigații imagistice suplimentare reprezentate de rezonanță magnetică nucleară cu substanță de contrast pentru confirmarea demielinizării nervului optic și tomografia în coerență optică sau examenul OCT care permite obținerea de imagini detaliate ale structurilor vasculare și nervoase ale ochiului.

Testul potențialelor evocate vizuale implică determinarea nivelului de energie condusă de către nervul optic afectat și se efectuează cu ajutorul unor electrozi care monitorizează activitatea cerebrală a pacientului în timp ce acesta este rugat să urmărească cu privirea un obiect aflat în mișcare.

Diagnosticul etiologic al nevritei optice este efectuat prin intermediul analizelor de laborator și includ determinarea de anticorpi specifici pentru boala Lyme, lupus eritematos sistemic, sifilis sau neuromielita optică.

Tratamentul nevritei optice

În marea majoritate a situațiilor, nevrita optică prezintă evoluție autolimitată și nu necesită administrarea de tratament specific, însă există și cazuri în care medicul prescrie pacientului steroizi pentru diminuarea inflamației nervului optic. Tratamentul corticosteroid se administrează de obicei pe cale parenterală (intravenos) în dozele și la intervalul orar recomandat de către medicul oftalmolog, deoarece aceste tipuri de preparate asociază o serie de efecte adverse care pot include manifestări digestive, insomnie, schimbări de dispoziție și creștere ponderală.

Cazurile neresponsive la acest tip de tratament pot beneficia de plasmafereză sau schimb plasmatic efectuat în 5-7 ședințe în decurs de 14 zile, la pacienții aflați la debutul afecțiunii în situația cărora se ridică suspiciunea clinică și imagistică a unei afecțiuni autoimune (există de autoanticorpi circulanți care lezează nervul optic).

Administrarea de preparate medicamentoase anti interleukină 6, anticorpi monoclonali recombinanți care blochează sinteza de IgG anti AQP4 sau terapia pe bază de anticorpi monoclonali umanizați anti CD20, reprezintă alternative terapeutice adresate pacienților cu nevrită optică, care sunt încă aflate în curs de dezvoltare.

Marea majoritate a pacienților diagnosticați cu nevrită optică se recuperează complet după finalizarea terapiei, însă la anumite persoane poate persista diminuarea capacității de percepție a culorilor și dificultăți de vedere în condiții de lumină redusă (pe timpul nopții).