Ce este miopia
Miopia reprezintă un viciu de refracție care se manifestă atât la copii cât și la adulți, determinând dificultăți de vedere la distanță. În cazul persoanelor care suferă de miopie, razele de lumină converg și formează imaginea în fața retinei (în mod fiziologic, fasciculul de lumină trebuie să ajungă la nivelul retinei pentru formarea unei imagini clare), determinând apariția dificultăților de focalizare a obiectelor situate la depărtare.
Cauze miopie
Pentru că imaginea să se formeze corect fără a fi distorsionată, fasciculele de lumină trebuie să traverseze mediile transparente ale ochiului (cornee și cristalin) și să se focalizeze la nivelul retinei o imagine răsturnată, reală, mai mică decât a obiectului privit.
În cazul miopiei, globul ocular este deformat în sens antero-posterior (diametrul din față către spatele ochiului) și determină schimbarea direcției fasciculelor de lumină care focalizează imaginea în fața retinei și nu pe retină, așa cum este normal. Celulele retiniene specializate converg imaginile în impulsuri nervoase care sunt transmise la nivel cerebral prin intermediul nervului optic. După decodificarea semnalelor primite, creierul transformă imaginea, pacientul miop percepând neclar obiectele aflate la distanță.
Miopia constituie un viciu de refracție a cărui determinism este plurifactorial, cauzele cele mai frecvente ale acestui defect de vedere fiind reprezentate de:
- Antecedentele familiale de miopie; miopia de cauză genetică este cea mai frecventă formă a acestui viciu de refracție și apare la persoanele care au în familie cel puțin 1 părinte miop;
- Nașterea prematură; miopia congenitală este mai des întâlnită la nou-născuții prematuri și poate asocia un anumit grad de retinopatie de prematuritate;
- Stilul de viață care implică desfășurarea majorității activităților profesionale sau de relaxare în fața monitorului; progresul tehnologic înregistrat în ultimele decenii diminuează timpul petrecut în natură în favoarea activităților desfășurate în fața calculatorului atât la job, cât și în timpul liber, crescând riscul de apariție al miopiei de la vârste din ce în ce mai mici.
Factori de risc ai miopiei
Principalii factori de risc care contribuie la apariția și progresia miopiei sunt reprezentați de efortul vizual intens și prelungit pentru a focaliza obiectele aflate în apropiere, expunerea îndelungată la ecranul device-urilor de tipul laptopului, telefonului mobil sau tabletei și cititul în lumina necorespunzătoare.
Cum se manifestă miopia
Principalele manifestări care însoțesc acest viciu de refracție sunt reprezentate de:
- Cefalee;
- Vederea în ceață a obiectelor situate la depărtare;
- Diminuarea acuității vizuale nocturne;
- Limitarea câmpului vizual prin îngustarea pleoapelor (persoana mioapă mijește ochii pentru focaliza obiectele aflate la depărtare) pentru a îmbunătăți claritatea imaginii;
- Hiperlăcrimare;
- Dureri oculare.
La copii, miopia este frecvent diagnosticată între 8 și 12 ani în decursul primilor ani de școală și până la adolescență. Copilul cu miopie poate prezenta dificultate în achiziția informațiilor predate la școală, deoarece nu poate vedea la tablă în timpul orelor de curs, apropie din ce în ce mai mult cartea sau caietul în timpul scrisului sau al cititului, clipește excesiv, se poziționează cât mai aproape de televizor și strânge constant ochii (mijește ochii) pentru a percepe obiectele situate la depărtare.
Miopia se instalează frecvent la copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 7 ani, fiind asociată în marea majoritate a situațiilor cu perioada de școlarizare a acestora și progresează până la 20 ani fără a necesita însă corecție cu dioptrii mai mari de 6. Acest tip de miopie este influențat de procesele de dezvoltare fiziologică a copilului, creșterea axului antero-posterior al ochiului asociind riscul de progresie al acestui viciu de refracție.
Miopia poate fi clasificată în funcție de valoarea lentilelor utilizate pentru corectarea acestui viciu de refracție, după cum urmează:
Miopie mică < de 3 dioptrii;
Miopie medie între 3 și 6 dioptrii;
Miopie mare între 6 și 9 dioptrii.
Miopia forte
– constituie cea mai severă formă a acestui viciu de refracție care debutează frecvent în perioada postnatală sau în copilărie și prezintă evoluție progresivă, în anumite situații necesitând corecție cu dioptrii mai mari de 30.
Diagnosticul de miopie
Diagnosticul acestui viciu de refracție este stabilit de către medicul oftalmolog în cadrul examenului oftalmologic care include determinarea dioptriilor cu ajutorul unui autorefractometru. Înainte de această procedură, pacientului îi sunt administrate picături cicloplegice care determină mărirea pupilei (midriază) și blocarea temporară a mușchiului ciliar al ochiului, în vederea examinării oftalmologice. Aceste picături pot determina tulburări temporare ale vederii și sensibilitate la lumină, pacienții fiind îndrumați să evite șofatul sau să vină însoțiți la cabinetul medicului oftalmolog.
Tratamentul miopiei
După stabilirea diagnosticului, medicul oftalmolog recomandă pacientului purtarea de ochelari sau lentile de contact pentru corecția viciului de refracție în conformitate cu rezultatele obținute după examenul clinic. Copiii cu miopie necesită reevaluarea periodică la interval de 6 luni pentru observarea în dinamică a progresiei deficitului de vedere, determinarea axului antero-posterior al ochiului și, la nevoie, adaptarea dioptriilor în conformitate cu necesitățile acestuia.
În cazul adulților, dioptria este monitorizată prin intermediul controalelor anuale regulate care au scopul detectării timpurii și managementului terapeutic adecvat al complicatiilor care se pot asocia miopiei, precum glaucomul și cataracta.
Miopia care necesită corecție cu lentile mai mari de 5-6 dioptrii prezintă un risc crescut de apariție a complicațiilor datorită modificărilor structurilor oculare asociate diametrului antero-posterior mărit. Modificările retiniene și cele ale sclerei constituie principalele complicatii asociate cu miopia mare și forțe, în cazul cărora managementul terapeutic poate include tratament cu laser sau chirurgie refractiva pentru corecția viciului de refracție, în conformitate cu indicațiile medicului curant și particularitățile fiecărui caz în parte.
Există și cazuri în care pacienții nu pot beneficia de tratament chirurgical refractiv, principalele contraindicații ale acestui tip de terapie fiind reprezentate de:
- Vârsta sub 20 de ani a pacientului;
- Lipsa de stabilizare a dioptriilor în decursul ultimilor 2 ani;
- Prezența de leziuni oculare reprezentate de sindromul ochiului uscat, inflamații oculare cronice, anumite forme de glaucom avansat, colagenoze, diabet zaharat dezechilibrat;
- Modificări specifice ale ochiului evidențiate în cadrul examenului clinic oftalmologic preoperator: cornee subțire sau deformată neregulat, edem cornean cronic, malformații oculare, ambliopie sau leziuni semnificative ale fundului de ochi.
Implantarea intraoculară de lentile refractive constituie o metodă de tratament chirurgical refractiv indicată mai ales pacienților miopi cu vârsta mai mare de 40 ani care permite redobândirea aproape în totalitate a acuității vizuale. După intervenția chirurgicală refractivă, pacientul trebuie să respecte indicațiile medicului chirurg care îi va explica în detaliu conduita pentru următoarele zile postoperatorii.