Glaucom: cauze, simptome și opțiuni terapeutice

Ce este glaucomul

Glaucomul reprezintă o patologie oculară manifestată prin diminuarea acuității vizuale, cu risc crescut de pierdere totală și definitivă a vederii, ca urmare a afectării nervului optic. Glaucomul constituie principala cauză de pierdere definitivă a vederii la persoanele de peste 60 de ani, consultul oftalmologic periodic și instituirea precoce de tratament adecvat fiind singurele modalități de prevenire a acestei complicații tardive.

Cauze glaucom

Principala cauză care favorizează apariția glaucomului este reprezentată de acumularea de fluid (cunoscut sub denumirea de umoare apoasă) secretat în mod fiziologic la nivel ocular, ceea ce determină creșterea presiunii intraoculare și lezarea secundară a nervului optic. În funcție de mecanismele patologice care favorizează apariția sa, glaucomul poate fi clasificat după cum urmează:

Criza acută de glaucom sau atacul de glaucom constituie o urgență medico-chirurgicală datorită riscului înalt de pierdere ireversibilă a vederii pe care îl asociază închiderea unghiului de drenaj. Unghiul ochiului situat între cornee și iris reprezintă o porțiune anatomică alcătuită dintr-o rețea trabeculară care asigură drenajul eficient al umorii apoase de la acest nivel, prevenind acumularea acestuia și creșterea presiunii intraoculare.

Factori de risc glaucom

Factorii de risc pentru glaucom sunt reprezentați în mod frecvent de:

  • Diabetul zaharat;
  • Hipertensiunea sau hipotensiunea arterială;    
  • Sindromul Raynaud;
  • Miopia sau hipermetropia avansată; 
  • Patologii cardiace și tiroidiene; 
  • Antecedentele familiale ale bolii;    
  • Vârsta mai mare de 60 de ani;
  • Tratamentele corticoide sub forma de colir administrate pentru tratarea anumitor patologii oculare. 

Simptome glaucom

În stadiile incipiente, glaucomul evoluează asimptomatic, acesta fiind unul dintre motivele pentru care medicii oftalmologi recomandă efectuarea examinărilor de specialitate regulate, mai ales după vârsta de 40 de ani. Simptomatologia care intră în alcătuirea tabloului clinic al pacienților cu glaucom se instalează tardiv și, de obicei, cuprinde:

  • Dureri oculare difuze;
  • Cefalee intensă;
  • Hiperemie conjunctivală (înroșirea ochiului);
  • Vedere încețoșată cu halouri colorate;
  • Senzație de disconfort ocular manifestată sub forma unei senzații de greutate sau tensiune;
  • Diminuarea acuității vizuale în condiții de lumină redusă;
  • Îngustarea câmpului vizual cu pierderea vederii în periferie, ceea ce poate duce la o "vedere în tunel" de tip centrală.

Atacul de glaucom sau criza de glaucom se datorează unei creșteri bruște a presiunii intraoculare, care este resimțită de pacient sub forma durerilor oculare severe, senzației de greață și vărsături, cefalee intensă, vedere încețoșată și lăcrimare excesivă. În aceste situații, este necesară realizarea cât mai rapidă a unui control oftalmologic, deoarece intervenția promptă a medicului specialist reprezintă singura modalitate de prevenire a leziunilor permanente asupra nervului optic, care pot duce la pierderea definitivă a vederii în decurs de câteva ore.

Diagnosticul de glaucom

Diagnosticul de glaucom este stabilit de către medicul oftalmolog prin intermediul anamnezei pacientului și examenului clinic detaliat al acestuia, care cuprinde o serie de teste specifice, cum ar fi:

  • Tonometria pentru determinarea presiunii oculare interne;
  • Oftalmoscopia pentru aprecierea formei și a culorii nervului optic; 
  • Perimetria sau examinarea câmpului vizual pentru aprecierea câmpului vizual al pacientului;
  • Gonioscopia pentru determinarea unghiului ochiului; 
  • Pahimetria pentru determinarea grosimii corneei.  

O parte din aceste examinări necesită administrarea de picături cicloplegice care determină dilatarea pupilei (midriază) și blocarea temporară a mușchiului ciliar al ochiului, în vederea examinării oftalmologice. Aceste picături pot determina tulburări temporare ale vederii și sensibilitate la lumină, iar pacienții sunt îndrumați să evite conducerea auto sau să vină însoțiți la cabinetul medicului oftalmolog.

 

Tratamentul glaucomului

Tratamentul glaucomului este etiologic și are ca scop diminuarea cantității de umoare apoasă secretată la nivel ocular și a presiunii intraoculare care determină lezarea nervului optic, prin îmbunătățirea fluxului acesteia la nivelul unghiului ochiului. Este important de menționat faptul că tratamentul nu este curativ, deoarece glaucomul este o afecțiune incurabilă, care asociază o evoluție progresivă a simptomatologiei. Principalul scop al tratamentului este de a diminua gradul de progresie al simptomatologiei pacientului prin reducerea presiunii intraoculare cu ajutorul picăturilor oftalmice, a intervențiilor cu laser și a celor incizionale.

Medicația cu administrare locală pentru reducerea presiunii intraoculare presupune administrarea de picături oculare care pot conține prostaglandine, beta-blocante, inhibitori de anhidraza carbonică sau agonisti alfa-adrenergici. În situația în care simptomatologia pacientului nu este ameliorată cu ajutorul picăturilor oftalmice, medicul specialist poate recomanda administrarea de medicamente orale pe bază de anhidraza carbonică pentru diminuarea presiunii intraoculare asociate glaucomului.

Indiferent de calea de administrare, tratamentele adresate persoanelor cu glaucom asociază o serie de efecte adverse sistemice și locale, care pot include:

  • Senzație de înțepătură și mâncărime la nivel ocular; 
  • Înroșirea ochilor;
  • Vedere încețoșată;
  • Creșterea accelerată a genelor;
  • Modificări ale culorii irisului sau ale tegumentului periocular; 
  • Modificări ale frecvenței cardiace și ale pulsului;
  • Scăderea nivelului de energie al organismului; 
  • Schimbări ale ritmului respirator, în special la pacienții care prezintă astm bronșic sau alte afecțiuni cronice pulmonare;
  • Senzație de gură uscată. 

Cu toate acestea, este foarte important ca pacientul să nu întrerupă administrarea tratamentului medicamentos, deoarece progresia bolii poate determina pierderea permanentă și ireversibilă a vederii într-o perioadă de timp relativ scurtă.

 

Operație glaucom

Pacienții cu glaucom pot beneficia, la recomandarea medicului oftalmolog, de tratamente cu laser, care pot include trabeculoplastie, iridotomie sau iridoplastia periferică, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte. Aceste proceduri cu laser au ca principal scop diminuarea presiunii intraoculare prin îmbunătățirea drenajului umorii apoase la nivelul unghiului ochiului.

Intervenția chirurgicală clasică pentru tratarea glaucomului reprezintă ultima opțiune terapeutică, rezervată cazurilor care nu răspund la metodele de tratament menționate anterior. Chirurgia incizională, așa cum mai este denumită, implică realizarea unei căi de drenaj a umorii apoase prin crearea unui canal artificial la nivel ocular, cu ajutorul instrumentarului chirurgical. În anumite situații, procedura poate necesita repetare, mai ales în cazul constituirii de țesut cicatricial la nivelul inciziei, care previne drenarea eficientă a umorii apoase, determinând acumularea acestuia la nivel ocular cu creșterea presiunii intraoculare.